Ecografia transesofagiană
Ecografia transesofagiană este o investigație recomandată atunci când medicul cardiolog urmărește să obțină imagini clare ale structurii inimii, ale valvelor și ale celor patru camere ale inimii. Ca și investigație, se efectuează cu sedare ușoară sau profundă ( pacientul va dormi) pentru a evita efectul de regurgitare. Ca manoperă, ecografia transesofagiană presupune introducerea unui tub subțire în cavitatea bucală a pacientului. Acest tub (sondă) va fi ghidat de către medicul cardiolog până în esofag. Se aseamănă foarte mult cu endoscopia digestivă superioară.
Investigația analizează cavitățile și valvele inimii, vasele mari și poate fi recomandată atât nou-născuților, copiilor, cât și adulților cu suspiciune de malformații congenitale cardiace, îngustări ale valvelor, etc. Ca durata, timpul de manoperă efectivă este cuprins între 30 – 45 de minute.