Angioplastie coronariană
Ce este angioplastia coronariană?
Angioplastia este o intervenție efectuată de către medicul intervenționist, în sala de angiografie. Se adresează pacienților diagnosticați, în urma coronarografiei, cu stenoze semnificative ale arterelor inimii.
Cui i se adresează această procedură?
Angioplastia coronariană este recomandată atunci când, în urma coronarografiei, s-au depistat leziuni (îngustări ale vaselor de sânge) la nivelul arterelor inimii. Fără tratament, aceste stenoze conduc la infarct miocardic acut.
În ce constă angioplastia coronariană?
Procedura reprezintă o continuare a procedurii de diagnostic, coronarografia. La nivelul inghinal se efectuează o puncție a venei femurale. Aici va fi montată o teacă prin care se va ghida un cateter, până la nivelul arterelor inimii. Pentru a depista eventualele obstacole în calea curgerii normale a sângelui, medicul va injecta în arterele coronare substanță de contrast. Astfel va putea observa pe monitorul angiografului dacă la acest nivel sângele este blocat sau nu de o depunere de grăsimi. Dacă se observă un blocaj, medicul va implanta un stent (un dispozitiv metalic de dimensiunea unui arc de pix) pentru a reda circulația normală a sângelui. După ce se va reinjecta substanța de contrast pentru a verifica fluxul de sânge din artera stentată, medicul va retrage cateterul.
Post intervenție la nivelul puncției se va efectua compresia arterei folosite ca abord.
- Spitalizare de 24-48 de ore
- Anestezie generală
- Durata procedurii 60-120 minute