Ablație de fibrilație atrială
Ablația de fibrilație atrială este recomandată pacienților cu tulburări de ritm care necesită tratament medicamentos cronic.
În ce constă ablația cu radiofrecvență?
Ca și tehnică, procedura de ablație de fibrilație atrială presupune arderea țesutului cardiac responsabil de generarea impulsurilor electrice anormale. Se efectuează în laboratorul de electrofiziologie, de către un medic electrofiziolog. Ca manoperă, procedura implică puncționarea venei femurale și ghidajul cateterelor speciale până la nivelul inimii. Se va identifica zona responsabilă de impuls anormal și va fi ablatată ( se vor utiliza unde radio care emit energie termică și care vor arde țesutul respectiv). Timpul de ablație este de aproximativ 1 minut. Procedura are un profil mare de siguranță, prezintă riscuri minime, iar recuperarea pacientului este una rapidă.
Fibrilația atrială (FiA) este cea mai frecventă aritmie cardiacă (ritm anormal al inimii). Ea se caracterizează printr-o activitate electrică atrială rapidă, haotică. În fibrilația atrială semnale electrice anormale determină camerele superioare ale inimii, numite atrii, să fibrileze. Fibrilația atrială crește riscul de a face un accident vascular cerebral (AVC) pentru că sângele stagnează în urechiușa atriului stâng unde se transformă în cheaguri (trombi). Acești trombi pot intra în circulația sangvină migrând spre creier sau alte zone ale corpului.
Exista mai multe tipuri de FiA:
- Paroxistica – episoade intermitente, de durata variabila, dar sub 7 zile, care pot ceda brusc, fara interventie, sau prin tratament specific (de obicei in primele 24 de ore).
- Persistenta – cu durata peste 7 zile, necesita de obicei tratament specific (medicamentos sau conversie electrica prin soc electric extern) pentru restabilirea ritmului cardiac normal (ritm sinusal) sau pentru controlul frecventei cardiace
- Permanenta (cronica) – FiA cu durata de peste un an.
- Spitalizare de 24-48 de ore
- Anestezie generală
- Durata procedurii 60-120 minute