Spitalul Monza Ares – cel mai mare spital privat de cardiologie din Ardeal

ARES | Vaccin Anti - Covid-19

În contextul campaniei de vaccinare care se derulează pe teritoriul țării noastre, tot mai mulți pacienți cu afecțiuni cardiace, în special pacienții cu probleme de coagulare a sângelui, se întreabă dacă și în ce condiții se pot vaccina.

Medicii cardiologi din echipa ARES fac câteva precizări pentru pecienții cardiaci care sunt sub tratament cu medicamente anticoagulante sau antiplachetare. În cazul acestora, vaccinarea trebuie să se facă în condiții speciale.

  • Pacienții anticoagulați care se află sub tratament cu Sintrom sau Trombostop pot fi imunizați cu condiția ca valoarea INR să se situeze în pragul terapeutic, între 2.0 și 3.0.
  • În cazul pacienților care iau anticoagulante noi (rivaroxaban, apixaban si dabigatran) vaccinarea se face fără a verifica valoarea INR. În ziua vaccinării, pacientul va aștepta până după imunizare pentru a administra doza zilnică de anticoagulant.
  • Pacienții care se află sub tratament antiplachetar (aspirină sau clopidrogel) pot continua administrarea tratamentului, fără nicio interferență cu vaccinarea.
  • Pentru vaccinare se va folosi un ac fin, iar administrarea serului se va face lent.
  • Pentru evitarea sângerării se va aplica presiune locală timp de cel puțin 2, până la 5 minute, fără a se masa zona.
  • Pacientul va rămâne cel puțin 15 minute sub observație, pentru că există riscul formării unui hematom la nivelul puncției.

Medicii ARES atrag atenția că pacienții cu afecțiuni cardiace sunt mai vulnerabili în fața infecțiilor virale, astfel că vaccinarea împotriva COVID 19 ar trebui să fie o prioritate. Imunizarea pacienților cu afecțiuni cardiovasculare și probleme de coagulare a sângelui se poate face în siguranță, în condițiile de mai sus. Este important ca pacienții să discute cu medicul cardiolog curant despre oportunitatea vaccinării și să anunțe personalul de la centrul de vaccinare despre istoricul medical. Mai mult, orice alergii cunoscute trebuie anunțate înainte de administrarea vaccinului.

Misiunea ARES în România este să asigure accesul unui număr cât mai mare de pacienți la tratamente inovatoare care păstrează integritatea corporală. De-a lungul celor peste 9 ani de activitate, la ARES au avut loc 14 premiere medicale naționale și internaționale.